My life in a backpack [excerpt]

Sambata, 12 Iunie, ora 0139

Well, my friend. Iluzia libertatii pe care o traiesc in momentele de fata este complet derizorie. Te’ai putea gandi ca spre asta am lucrat toata viata. Ai putea crede ca asta mi’am dorit dintotdeauna: sa fiu liber, independent de factorii externi ce imi pot atenua/influenta capacitatea de a gandi, libertatea de a spune “da” sau “nu” fara remuscari sau pareri de rau. Incep sa ma indoiesc pana si de libertatea actuala. Incep sa ma indoiesc de sentimentul de libertate pe care, aparent l’am dobandit existand... aici si acum.

Cred ca am avut o disputa cu Dumnezeu, dupa un moment de faliment zilele astea in care i-am reprosat faptul ca ma... controleaza. Sistemul din care fac parte in momentul de fata il vad ca fiind doar o modalitate de a impune anumite limite asupra unei entitati malefice greu de stapanit. Nu vreau sa fiu stapanit, controlat. Vreau sa fiu eu... dar sa fiu nou. Nu am nevoie de limite, am nevoie de o schimbare din interior.

Am inceput sa am pareri si... asa cum ma asteptam atunci cand aveam 16 ani, am inceput sa imi fie teama de parerile mele. Imi aduc aminte ca pe vremea aia eram constient ca ceea ce ma diferentia pe mine de oamenii “maturi”, de oamenii mai in varsta era faptul ca eu nu imi permiteam (bazat pe lipsa mea de experienta) sa am pareri foarte solide asupra lucrurilor care se intampla in jurul meu. Motivul era foarte simplu: sunt prea multi factori necunoscuti in jurul fiecarui subiect asupra caruia mi s-ar cere parerea, factori ce ar putea influenta adevarul intr-o directie complet opusa eventualei mele pareri, incat sansele de a gresi sunt demne de luat in considerare, chiar de temut. Ce se intampla in ziua de astazi? Am, oare o experienta destul de vasta cat sa am incredere in parerile mele? Sau, poate ca... lucrurile sunt atat de clare in univers incat parerile mele sa fie valide? Sau... poate ca eram doar un pustan fricos atunci? Nu... se intampla si cu mine ceea ce se intampla cu toti oamenii “mari”... refuzam sa acceptam factorii de risc, pentru ca intr’adevar esecul ar fi prea mare daca am fi constienti de toti factorii pe care nu ii luam in calcul atunci cand formulam o opinie. Astfel... s’au produs disocierile in gandire, metodologie, credinte... astfel suntem diferiti. Prin ignoranta.

Ignoranta ii ajuta pe toti sa fie mai siguri pe ei. Pana si pe mine. Sunt ferm convins ca am opinii legate de calculatoare, biserici, muzica, grasi... fete, opinii in care cred - sunt dispus sa iau decizii importante pentru viata mea pe baza lor... fara sa am o fundatie teoretica 100% pusa la punct. Sunt lucruri pe care... doar le cred. Sunt lucruri pe care le simt. Sunt... intangibile, si totusi imi zidesc viata pe ele.

In seara in care am vorbit cu Dumnezeu... i’am reprosat lipsa de tangibilitate. I’am reprosat efortul pe care trebuie sa il depun in fiecare zi sa CRED in existenta Lui si in influenta pe care existenta Lui o are asupra vietilor noastre. I’am reprosat faptul ca sociologia si psihologia ofera explicatii atat de rezonabile pentru posibilitatea ca Dumnezeu sa fie o inventie umana, strict necesara supravietuirii.

Iar mie, astazi... imi reprosez necredinta... si disponibilitatea de a cerceta si de a gasi explicatii si scuze pentru ceea ce sunt: un esec. Nici hot n’am fost, nici cleric. Sunt doar uimit de faptul ca in dorinta mea de a fi rational... reusesc sa ignor singurul lucru care ma tine in viata: iubirea.